[New story] Chapter twelve - "Talent hits a target no one else can hit; Genius hits a target no one else can see." - Arthur Schopenhauer

[Written: about 2 months ago]
A mai trecut timpul, am mai cules idei. Sunt fericit ca am timp sa scriu, sa ma exprim. Imi face placere sa ma exprim. Ma uitam la hainele mele, in timp ce mancam, si-mi dadeam seama cat de putin conteaza daca le-as murdari sau nu. Chiar si daca le-as spala eu, nu ar conta suficient. Imagineaza-ti o intalnire intre omul din prezent si un altul de acum cateva secole, presupunand ca ar vorbi aceeasi limba:
- - -
La inceput, omul avea probleme cu supravietuirea in mediul natural, era amenintat de atatea alte specii...
Apoi, cu timpul, a urcat in lantul trofic deasupra tuturor animalelor, si a devenit stapanul planetei. Facand asta, pentru o scurta perioada s-a bucurat si si-a apreciat straduinta si victoria, intelegandu-se cu semenii sai, poate. Cu timpul insa a observat ca ceilalti ii obstructioneaza viata, asa ca au aparut sclavia, puterea, puterea divina in mainile unui om. Cand omul are timp, se gandeste sa-i fie cat mai bine...
Iata, deci, ca a ajuns societatea dezvoltata, fie prin mijloace tiranice, fie democratic, din Antichitate, prin imperialitate, comunism, etc. Astfel ca acum o inventie e mai complicat de desenat si de imaginat decat de facut, in cea mai mare parte. O haina nu necesita decat niste materiale textile, prelucrate si trase in fire, de tot felul de masini, ce fabrica milioane de kilometri de fire intr-un timp foarte scurt.

Un om din trecut, adus in prezent si vazant tot ce s-a schimbat, ar aprecia cu siguranta mult mai mult posesia atator minunatii. Dar noi, nu. Pentru noi e important sa avem cutare haina care are cine stie ce decoratii, un apartament fancy, o colectie de obiecte de ultima tehnologie, etc. In loc sa apreciem ce inseamna fiecare obiect, si mijloacele extraordinare prin care a ajuns omul sa-l conceapa, il percepem ca si cum ar fi ceva banal, si asta de multe ori pentru ca "toti ceilalti au", deci nu e nimic special. De parca ceva special inseamna sa fie unic.
Diferenta colosala intre ce am eu si ce are altul consta mai degraba in felul cum percep si tratez posesiunile mele decat acea persoana. In satul nostru traditional, (dupa cum se observa si in Marin Preda, Cel mai iubit dintre pamanteni), femeile apreciau foarte mult o simpla cana, si se purtau cu obiectele dandu-le astfel o incarcatura pe care omul modern a uitat-o.
- - -
Cred ca ceea ce vreau sa spun este ca omul subapreciaza lumea, intreaga lume. Si ca are falsa senzatie ca sufletul se epuizeaza. Dar cu totii stim ca niciodata nu exista drum cu bariere in fata inimii, ca nu oboseste si ca intotdeauna gasim puterea sa ne avantam din nou in lume. Creierul este problema, desi poate suna amuzant! Mult mai multe realizezi daca simti fiecare lucru. Pana si atunci cand inveti ceva. Cu creierul memorezi si uiti, insa daca-ti folosesti inima, daca simti ceea ce faci, n-o sa uiti niciodata ce-ai simtit atunci, daca a fost ceva deosebit. Si multe pot fi deosebite... E un secret al vietii, pe care-l stim cu totii, dar, in cele din urma, il aplicam foarte putin: iubirea.

Am avut norocul sa dau peste niste pasaje interesante de Marin Preda, in Imposibila intoarcere, astfel ca o sa citez acum, in dezamagirea celor care voiau sa ma citeasca mai mult pe mine, si ii/le enerveaza citatele :)
- - -
<Pentru ca, parasind cazul de exceptie al literaturii franceze prerevolutionare, in ce masura, de pilda, scriitorii romani dintre cele doua razboaie s-au gandit sau au presimtit marilke seisme care urmau? Sigur ca, astazi, istoricii pot sa ne explice ca in cutare curent literar, intretinut in cutare revista, deslusim o ideologie care avea sa fie cauza seismelor. Asta poate sa para chiar evident. Este insa discutabil ca vreun curent literar a presimtit caracterul dezastruos al celui de-al doilea razboi mondial.
[...]
Mai degraba oamenii de rand au avut presentimentul viitorului deszastru. Prin ce? Prin nelinistea morala provocata, poate, de sentimentul pacatului, al insuficientei credinte, al culpei: nu traim bine, viata noastra nu e curata, nu e frumoasa, o sa platim pentru asta.>>

<Ia sa vedem, ce e rau aici? In primul rand ca marile spaime ale individualistului se diminueaza si caracterul devine mai ferm. N-ai sa vezi decat foarte rar un om cu fata schimonosita, in timp ce la Bucuresti mi-e dat sa intalnesc zilnic oameni dominati de o psihologie obscura, care isi schimba o hotarare luata de trei ori pe zi, iar culoarea fetei de trei ori pe minunt. Acest chip schimonosit nu este expresia unei complexitati de constiinta, cum credea Lovinescu sau Camil Petrescu, ci, asa cum am spus, a unui individualism iremediabil, mascat cel mai adesea, dar care in cele din urma tot iese la iveala cu o violenta cu atat mai mare cu cat a fost mai mult comprimat. Calomnia si intriga, care il insotesc, abile si rafinate, dar cel mai adesea grosolane, il imping pe omul chinuit de obsesia propriei sale personalitati pe un drum fara intoarcere, agravat de faptul ca aproapele sau cu care intra in conflict nu e pe aceeasi strada cu el si nu iese in aceeasi piata. Omul e silit sa-si poarte mai singur aici intreaga povara a deciziilor sale, decat acolo, unde ceilalti iti corecteaza pasii prin simpla existenta colectiva.
In al doilea rand, cimitirul e mai aproape de vederea omului, si perspectiva lui il face pe om mai senin, fiindca stie ce-l asteapta. Cu alte cuvinte, omul imi pare intr-o astfel de colectivitate mai liber, in timp ce in marile aglomerari se crede nemuritor. Or, cine nu-si cunoaste conditia e mai robit de ea, mai captiv, prins cum e intr-un program de ucidere a timpului care il abate fara gres de la reflectie si castigarea unui echilibru biruitor. Ma feresc sa var in toate acestea soarele si spatiul, zapezile si alte elemente, in mijlocul carora copii nostri ar creste apropiati de natura si bine pregatiti in lupta cu mediul. Argumentatia mea tinteste numai la individualismul feroce, care se hraneste nestingherit din inimile unora din noi, in singuratatea blocurilor confortabile sau nu, in care ne refugiem zilnic, si din care zadarnic navalim tot zilnic deambuland pe strazi si bulevarte, in cautarea, cine stie, a unei fraternitati, dupa care tanjim! Acolo, omul e acasa pe orice ulita, il gasesti peste tot: ce faci, Ilie, ce faci, Gheorghe? Si nu se poate sa nu simti o cumplita invidie cand te uiti si le vezi privirile licarind de o mare si mereu proaspata incantare, intensa si aproape inexplicabila, secret, poate, al dezvaluirii sufletului, al deschiderii usilor lui ascunse, eliberand spiritul de patimi si oferindu-i satisfactia contemplarii. Asa zis-a disimulare, de care s-a vorbit, e o observatie adevarata, dar dinafara. Ei intre ei nu cunosc aceste ziduri ale incomunicabilitatii. Omul se uita la om si se bucura, iata o descoperire pe care uitasem s-o mai fac! Si sa nu redeti ca in acest sentiment nu intra sau se ignora ceea ce a cucerit omul care traieste in marile aglomerari, gravitatea pe care o da lupta pentru existenta, ironia in observarea moravurilor, conversatia sclipitoare, curiozitatea avida pentru viata planete. Au televizoare si aparate de radio.
Imi vine in minte ideea sa fac o statistica simpla si sa intreb pe unul de-acolo si pe unul de-aici, cati oameni cunoaste fiecare. Cati oameni "cunoaste" si nu cate "cunostinte" are. Ma tem ca lista omului marilor aglomerari va fi mai mica in oameni pe care i-ar cunoaste si s-ar bucura sa-i vada zilnic, si lunga de tot felul de cunostinte pe care nu doreste sa le vada decat din cand in cand. Si dimpotriva la cel de acolo, a carui lista ma tem ca ar fi mai bogata in oameni pe care chiar daca nu doreste sa-i vada zilnic ii vede totusi prin forta lucrurilor si reuseste sa faca din aceasta conditie, de care multi fug ingroziti, o mare victorie. Iar lista cunostintelor ar fi alba.>>

<Asta i-a determinat pe unii sa afirme ca omul e un animal cu constiinta bolnava, dominat de un sentiment tragic al existentei. Mai inainte danezul Kierkegaard a scris un tratat al disperarii, a carui lectura intr-adevar te poate ingrozi pentru totdeauna. Fiindca, se spune in el, "crestinismul a descoperit o nenorocire pe care omul n-o cunoaste ca om, existenta: si asta e maladia mortala". Iar faptul ca nustim ca suntem disperati, ca adica suntem niste sanatosi inchipuiti, nu inseamna ca nu suntem bolnavi de aceasta boala care se aplica eternitatii noastre, chiar daca murim fara sa fi descoperit vreodata acest lucru. Iar cei superiori in constiinta sunt superiori si in disperare, stiu adica de ea mai mult decat ceilalti si nu mai pot si nici nu e bine sa dea inapoi. De ce? Pentru ca disperarea ar trebui s-o consideram un avantaj enorm. A suferi de acest rau al existentei "ne aseaza deasupra animalelor, progres care ne distinge de ele altfel decat numai pe verticala si este un semn al verticalitatii noastre infinite, sau al sublimului spiritualitatii noastre..."
Eroii lui Tolstoi si Dostoievski porneau deci zardarnic in cautarea inocentei pierdute. Nu voiau sa accepte maladia mortala, turmentati de banuiala ca daca renuntam la divinitate atunci vom ajunge sa gandim ca totul ne este permis.
Nu s-ar putea spune ca omul secolului nostru n-a gandit si astfel, dovada atrocitatile si ignominiile pe care le-a comis, crezand deci ca poate infaptui orice nelegiuire fara sa dea socoteala. Totusi, din calau a ajuns repede victima, si astfel a expiat, si sa speram ca am tras cu totii din asta destule invataminte ca sa ne treaca cheful de a le mai comite cel putin pentru o lunga perioada de timp. Fiindca a gandi ca totul ne este permis, in absenta unei divinitati care ne-ar pedepsi, nu inseamna ca scapam de pedeapsa. Pierim prim propriile noastre fapte, care declanseaza in lume, fara a le mai putea opri, dezordini colosale, care navalesc apoi asupra noastra cu forta implacabila a catastrofelor naturale. Sa ne purtam deci bine ca sa nu zdruncinam un echilibru (creat cu truda de civilizatia noastra), intre instincte si ratiune {Comentez: care, deja e intr-un proces rapid de dezechilibrare}. Si sa nu exaltam puterea nici a instinctelor, nici a ratiunii, sau sa le negam pe rand.>>
- - -
Am reusit, sper, cu ajutorul autorului, sa exprim o parte din ceea ce doresc. Simt ca lumea o ia razna din cauza atatei informatii care se perinda prin jur, si din aceasta cauza multi oameni ajung sa aiba diverse probleme psihice, sau sa coboare spre a gandi fara sa simta. Oameni buni, a simti e omeneste, si, in plus, instinctele sunt ceea ce te tin in viata! Chiar daca nu crezi, studiile arata ca daca ar trebui sa gandesti ca sa-ti retragi mana cand te arzi, ar putea fi prea tarziu. Deci fi recunoscator si valorifica-ti, multumeste-ti aceste instincte.

Imi pare rau ca nu am reusit sa mai citesc in ultima vreme, mi-as fi dorit sa pot exprima ceva nou si simtit puternic de mine. Acum tot ceea ce simt e ca viata se intoarce incet spre viitor. Ca si cum pana in momentul de fata am stat cu capul in pamant si mi-am vazut doar picioarele, desi constientizam ca am capul astfel. Diferenta intre asta si copilarie, e ca in copilarie nu vezi mai departe decat atat, si nu constientizezi ca existenta ta inseamna ceva. Totul e simplu, totul e frumos.

Exista un secret al tineretii interioare, si exista acelasi secret care iti ofera si fericire in viata: sa simti totul si sa gandesti totul ca si cum ar fi pentru prima data. Tot ce faci e sa acumulezi cat mai multe puncte de vedere, sa simti, sa vezi totul din toate perspectivele, sau dintr-una noua. Sa reanalizezi totul, sa te consulti, si aici fac precum Coelho: sa-ti intrebi inima. Atunci cand iei o decizie, cand suporti un fapt, daca reusesti sa privesti totul din nou, ca si la matematica, ca si intr-un eseu: sa o iei de la capat functioneaza numai daca uiti ce ai scris anterior. Exact la fel ca o mancare: hai ca o mai dreg cu niste sare, nu se mai simte ca-i amara; sau ca o haina: cos peste asta si nu se vede ca-i defect materialul. Dar nu-i asa. Picatura cu picatura ajungem intr-o lume intoarsa pe dos. Ce inseamna sa fii tanar? Nu stiu exact, dar se poate spune ca esti tanar atunci cand nu se vede ca a trecut viata peste tine, cand timpul nu si-a lasat amprenta. Oamenii cu sufletul tanar sunt de multe ori cei care sufera mult. Nu cat sa innebuneasca, dar uneori suferinta e buna, mentine in viata inima, simtirea. Trairile, de orice fel, tulbura monotonia vietii. Si de asta sunt bune.

Am ajuns sa fiu obosit, asa ca trebuie sa ma dorm mult in zilele urmatoare. E foarte ciudat faptul ca dimineata ma scol cu o stare putin apasatoare, inconjurat parca de o slaba mohorare, posibil si din cauza ca e intuneric, si mi-e dor de soare. Si pe parcursul vietii simt atat de multe, ca si cum am o viata aglomerata. Seara sunt fericit. Si atunci imi dau seama ca am folosit timpul prea mult pentru a ma gandi la sarcini, la ce-am de facut si la probleme, si prea putin la fericirea pe care o aduc in viata mea prietenii, ocupatiile, si relatiile cu oamenii si lumea in general.

Mi s-a spus ca sunt prea nemultumit de mine, deseori. Recunosc asta, insa am tendinta sa ma indrept spre anumite drumuri. Fiindca am multe decizii de facut in fiecare zi. Asa e viata acum, mai ales fiind atat de multi oameni. Si mi-e foarte usor, la varsta asta, sa alunec pe un drum mai mult decat pe altul. Plus ca de multe ori simt nevoia sa iau o pauza de la atata informatie si sa contemplu lumea si pe mine. Sau sa fac mai mult din ceva desi stiu ca ar trebui sa fac altceva, ambelel la fel de utile, poate. Nu patesti la fel?

Inchei aici, timpul mi-o cere, dar te las cu inca o adunatura de citate, mai putine dar, sper eu, mai dragute.


Truly great madness cannot be achieved without significant intelligence.
-- Henrik Tikkanen
Daca nu o dovedeste suficient literatura, pentru mine este clar ca prea multa cunoastere si prea putina putere si vointa in suflet (si nu numai) te determina sa renunti la viata aceasta "lumeasca" si sa cazi in altceva. Si cu cat esti mai inteligent cu atat poti scorni o nebunie mai autentica, originala, adevarata.

Regret for the things we did can be tempered by time; it is regret for the things we did not do that is inconsolable.
-- Sidney J. Harris
Este mult mai usor sa-ti accepti greselile, decat sa eviti sa le faci si astfel sa pierzi nu numai experienta de a gresi, dar si cea de a reusi. Iar toate greselile din lume merita in fata unui drum dificil, pentru ca recompensa este deseori cunoastere si iubire. Si stim cat de greu este sa fii singur, sa nu fi iubit.

It is impossible for a man to learn what he thinks he already knows.
- Epictetus
Geniale cuvintele. Sa privesti ca un necunoscator ceva iti aduce o impresie adevarata asupra acelui eveniment, te caracterizeaza. Si atunci cand crezi ca stii ceva anume, nu inveti la fel de bine, percepi mai putin, pentru ca ti se pare inutil sa mai inveti o data...

Man is the only creature that strives to surpass himself, and yearns for the impossible.
- Eric Hoffer, 1902 - 1983
In lunga noastra existenta, ne-am aventurat in depasirea a ceea ce stim, si in perceperea noastra si a intregii lumi in adevaratul ei sens. Pana si literatura face parte din om, la fel ca orice alta incursiune in cautarea adevarului...

Our scientific power has outrun our spiritual power. We have guided missiles and misguided men.
-- Martin Luther King Jr., Strength to Love, 1963
Exact asa simt si eu, ca am ramas in urma cu moralul, cu sentimentele. Totul e la fel de posibil acum precum era si inainte, doar ca a crescut prea mult o parte, cea stiintifica, in timp ce spiritualul a ramas mic.

Nothing is said that has not been said before.
-- Terence
Nu cauta sa spui ceva nou. Cauta sa fii original in alt fel. Insasi existenta ta e originala, deci ai o parte din problema rezolvata. Diferenta intre ce spui tu si ce-a fost spus inainte poate fi foarte mica, dar, chiar daca posibilitatile par finite, nimeni nu a reusit sa imite pe altcineva in totalitate.

Only reason can convince us of those three fundamental truths without a recognition of which there can be no effective liberty: that what we believe is not necessarily true; that what we like is not necessarily good; and that all questions are open.
- Arthur Clive Howard Bell, 1881 - 1964
Fara prejudecati. Fara preconceptii. Sa luam totul de la capat cu fiecare intrebare, cu fiecare intamplare.

Liberty is the possibility of doubting, the possibility of making a mistake, the possibility of searching and experimenting, the possibility of saying No to any authority - literary, artistic, philosophic, religious, social and even political.
- Ignazio Silone
Am ajuns sa facem din libertatea pe care o doreau cu ardoare stramosii nostri un act de disconsiderare fata de ceilalti si de natura, prin poluare, invective in limbaj, lipsa de respect, etc. Intr-adevar, cel mai important aspect al libertatii e posibilitatea de a te manifesta asa cum esti, si de a nu-ti fi frica ca vei fi pedepsit pentru orice ai face...

"Mistakes are a fact of life. It is the response to error that counts." - Nikki Giovanni (1943~) American Author, Poet
In cele din urma, diferenta fundamentala intre doi oameni care gresesc poate fi ca unul merge mai departe si celalalt nu.

"We make a living by what we get, we make a life by what we give." - Winston Churchill - End of Chapter twelve