Evelyn: Don't worry about 'why' when 'what' is right in front of you. (The Shape of Things)

Thursday, May 04, 2006

"Inainte de tacere"

Tocmai am terminat de citit cartea, si am ramas impresionat. Impart cu voi o insiruire de citate pline de insemnatate:

"De asemenea, se organizau pe atunci marsuri pentru generalul Sandino si pentru nobilii si vitejii Sacco si Vanzetti. Manifestatiile adunau vreo suta de mii de muncitori si studenti, unii sub steagul rosu al socialistilor, iar altii - anarhistii - sub steagul rosu-negru. In toata lumea au avut loc proteste de solidaritate cu cei doi martiri ai miscarii, condamnati la moarte pentru o crima pe care nu o comisesera. Ca si in cazul muncitorilor din Chicago, tribunalele nord-americane au trebuit sa le recunoasca nevinovatia. Au murit cu curaj si demnitate. Intr-un film pe care, dupa oi vreme, l-au facut americanii cu intentia de a dezvalui adevarul, apare si aceasta emotionanta scrisoare pe care Vanzetti a scris-o fiului sau:
'Iubitul meu fiu, v-am visat zi si noapte. Nu stiam daca eram viu sau mort. As fi vrut sa va imbratisez, pe tine si pe mama ta. Iarta-ma, fiule, pentreu aceasta moarte nedreapta, care te-a lasat atat de repede fara tata. Astazi ne pot asasina, dar nu ne vor putea distruge ideile. Ele vor ramane pentru generatiile viitoare, pentru cei tineri ca tine. Aminteste-ti, fiul meu, de fericirea pe care o simti atunci cand te joci, nu o acapara pe toata doar pentru tine! Incearca sa-ti intelegi cu umilinta aproapele, ajuta-i pe cei slabi, mangaie-i pe cei care plang. Ajuta-i pe cei oprimati. Ei iti vor fi cei mai buni prieteni. Adio, sotia mea! Fiul meu! Tovarasi!'
Bartolomeo Vanzetti"
"Fapt e ca toti oamenii au de-a face cu o dubla existenta: cea diurna si cea nocturna. Un amarat de functionar viseaza noaptea ca isi asasineaza seful cu lovituri de cutit, iar ziua il saluta cu respect. Fiinta umana este in mod esential contradictoriei, si pana si Descartes, piatra de hotar a rationalismului, si-a creat principiile teoriei sale plecand de la trei vise avute. Frumos inceput pentru un aparator al ratiunii!"
"Ratacit intr-o lume in descompunere, intre ramasitele unor ideologii falimentare, scrisul era pentru mine mijlocul fundmental, cel mai puternic si absolut, care imi putea perrmite sa exprim haosul in care ma zbateam; asa mi-am putut elibera nu doar ideile, ci, mai ales, obsesiile cele mai ascunse si inexplicable.
Adevarata patrie a omului nhu este orasul pur care l-a fascinat pe Platon. Adevarata lui patrie, la care se intoarce mereu dupa periplele ideatice, este aceasta zona intermediara si pamanteasca a sufletului, acest teritoriu sfasiat in care traim, iubim si suferim. Si intr-o perioada de criza totala numai arta poate exprima nelinistea isi disperarea omului, deoarece, spre deosebire de toate celelalte activitati ale gandirii, ea este singura care-i capteaza in totalitate spiritul, mai ales prin marile fictiuni care ajung sa patrunda in spatiul sacru al poeziei. Creatia este acea parte a simtirii pe care am cucerit-o in lupta cu imensitatea haosului."
"Aflu stirile si deduc ca e inadmisibil sa te abandonezi linistit ideii ca lumea va depasi criza prin care trece.
Dezvoltarea facilitate de tehnica si de economie a avut consecinte funeste pentru omenire. Si, ca si in alte epoci ale istoriei, puterea care parea in principiu cel mai bun aliat al omului, se pregateste din nou sa arunce ultima lopata pe mormantul imperiului sau colosal. [...]
Istoria nu progreseaza. Marele Gianbattista Vico a fost cel care a spus: "Corsi e ricorsi". Istoria e guvernata de miscari de du-te-vino, idee reluata ulterior de Schopenhauer si apoi de Nietzshe. Progresul este valabil doar pentru gandirea pura. Matematicile lui Einstein sunt evident superioare celor ale lui Arhimede. Restul, practic, ce este mai important, trece din scoarta cerebrala in jos. Iar centrul sau este inima, acest organ misterios, o pompa mecanica de sange, un nimic pe langa complexitatea imensa si labirintica a creierului, dar care, din nu stiu ce pricina, ne doare atunci cand ne aflam in fata marilor crize. Din motive pe care nu ajungem sa le cunoastem, se pare ca inima resimte cel mai mult misterele, tristetile, pasiunile, invidiile, resentimentele, dragostea si singuratatea, chiar si existenta lui Dumnezeu si a Diavolului. Omul nu progreseaza pentru ca sufletul sau este acelasi. Cum spune Ecleziastul, "nimic nou sub soare", iar asta se refera precis la inima omului, locuita in toate epocile de aceleasi atribute, impingand spre nobile acte eroice, dar, de asemenea, amagita de rau. Tehnica si ratiunea au fost mijloacele pe care pozitivistii le-au postulat ca pe niste panze care ne-ar ilumina calea spre Progres. Iata lumina care ne conduce! Sfarsitul secolului {e scrisa in '98'} ne surprinde in obscuritate, iar claritatea evanescenta care ne ramane pare sa indice ca suntem inconjurati de umbre. Naufragiat printre neguri, omul inainteaza spre mileniul urmator cuincertitudinea celui care intrezareste un abis.
In 1951 am publicat Oameni si angrenaje. [...]
In cartea aceea imi aratam neincrederea si preocuparea fata de o lume tehnolatra si scientista, fata de aceasta conceptie asupra omului si existentei care a inceput sa se supraaprecieze cand semizeul renascentist s-a lansat euforic in cucerirea universului, cand nelinistea metafizica si religioasa a fost inlocuita de eficacitate, precizie si cunostintele tehnice. Acel proces de neoprit a sfarsit intr-un paradox teribil: dezumanizarea umanitatii. In acea carte, acum mai bine de cincizeci de ani, am scris: 'Acest paradox, ale carui ultime si tragice consecinte le suportam astazi, a fost rezultatul a doua forte dinamice si amorale: banii si ratiunea. CU ele omula cucerit puterea seculara. Dar - si aici se afla radacina paradoxului - a ceasta cucerire se face prin intermediul abstractiunii; de la lingoul de aur la clearing, de la parghie la logaritm, istoria dominatiei crescande a omului asupra universului a fost, de asemenea, istoria abstractiunilor succesive. Capitalismul modern si stiinta pozitiva sunt cele doua fete ale aceleiasi realitati deposedate de atribute concrete, o fantasmagorie abstracta din care face parte si omul, dar nu omul concret si individual, ci omul masa, aceasta fiinta ciudata, cu un aspect mai degraba uman, cu ochi si plansete, voci si emotii, dar in realitate un angrenaj dintr-o uriasa masinarie anonima. Acesta este destinul contradictoriu al acelui semizeu renascentist care si-a revendicat individualitatea, care s-a ridicat cu orgoliu impotriva lui Dumnezeu, proclamandu-si vointa de dominare si de transformare a lucrurilor, ignorand ca, la randul lui, va ajunge sa se transforme in lucru.
[...]
Totul arta ca in interiorul Timpurilor Moderne, laudate cu atata ardoare, se nastea un monstru cu trei capete: rationalismul, materialismul si individualismul.
[...]
Acum cativa ani, doua puteri isi disputau lumea. Odata esuat comunismul, s-a raspandit credinta ca alternativa era neoliberalismul. In realitate, asta e o afirmatie criminala, deoarece e ca atunci cand intr-o lume in care ar exista numai lupi si miei s-ar spune: 'Libertate pentru toti, iar lupii sa manance mieii'.
Se vorbeste acum despre reusitele acestui sistem al carui unic miracol a fost sa concentreze in a cincea parte din omenire mai mult de optzeci la suta din bogatie, in timp ce restul, marea parte a planetei, moare de foame in mizeria cea mai sordida."
Si pentru cei care au globalizarea la public speaking:
"In fiecare dimineata, mii de persoane reiau cautarea inutila si disperata a unui loc de munca. Sunt marginalizatii - o categorie noua, care ne spune foarte multe si despre explozia demografica, si despre incapacitatea acestei economii pentru care singurul lucru care de fapt nu conteaza este omul cu nevoile sale
Sunt marginalizati nevoiasii care raman in afara societatii pentru ca sunt de prisos. Nu se mai spune ca sunt 'cei de jos', ci 'cei din afara'. Sunt exclusi de la necesitatile minime de hrana, sanatate, educatie si justitie; sunt exclusi atat din orase, cat si din locurile lor de bastina. Iar acesti oameni care sunt zilnic lasati pe dinafara [...] reprezinta majoritatea.
[...]
Pentru a face rost de o slujba, oricat de prost platita, oamenii isi ofera vietile pe de-a-ntregul. Muncesc in locuri insalubre, in subsoluri, pe nave-fabrici, inghesuiti sub eterna amenintare de a-si pierde slujba, de a ramene pe dinafara.
Dupa cum se pare, demnitatea vietii omului nu a fost prevazuta in planul globalizarii. Nelinistea e singurul lucru care a ajuns pe culmi niciodata banuite.[...]"
"Intreaga educatie depinde de filozofia culturii care o carmuieste, si din cauza acestor imitatori obedienti ai 'tarilor avansate' - avansate in ce? - dam peste pericolul raspandirii si mai abitir al robotizarii."
"Acum catva timp am vazut un film extraordinar de Emir Kusturica despre disparitia Iugoslaviei. M-a impresionat sinceritatea cu care regizorul arata cruzimea acestei eterminari. Si cand i-am privit pe oamenii aceia din niste subsoluri dezgustatoare, hranind cu durerea lor viata unor indivizi meschini si nemilosi, am simtit ca era vorba de mare metafora a acestui timp in care ceva din umanitatea omului dispare.
O senzatie asemanatoare m-a surprins intr-o seara, in timp ce calatoream cu trenul. A intrat o femeie sfrijita, cu tenul masliniu, care, cu un acordeon prapadit, facea sa sune o muzica lugubra. {presimti?} Pe piept purta un afis in care scria ca trebuise sa fuga din Romania. Am ascultat melodia si am incetat s-o observ pe femeia aceea fara patrie si fara adapost, fara sa mai conteze ca venea din Romania, din Bosnia sau din fosta Iugoslavie. Era doar o fiinta pribeaga [...] Cand femeia s-a indreptat spre vagonul urmator, am intalnit privirea trista a unei fetite pe care o purta pe umeri. Asta m-a facut sa ma gandesc la ce se intampla: o lume care parea sa se indrepte spre propria dezintegrare, in timp ce viata ne privea cu ochii deschisi, flamanzi de atata umanitate."
"Tinerii sufera: ei nu mai doresc sa aiba copii.
Nu exista scepticism mai mare decat acesta.
Ca si animalele din captivitate, tinerele noastre generatii nu mai risca sa devina parinti. In asemenea hal a ajuns lumea pe care le-am incredintat-o. Anorecia, bulimia, drogurile si violenta sunt alte semne ale acestor vremuri de dispret fata de viata a celor care ne conduc.
Cum le-am putea explica bunicilor nostru ca am adus viata in asemenea hal, incat multi tiner mor pentru ca nu mananca sau varsa mancarea? Din cauza lipsei chefului de viat sau pentru a executa comanda data de televiziune: slabirea isterica. [...]
Totul ne duce cu gandul ca Terra se transforma intr-un desert suprapopulat. Nu e intamplator faptul ca, la una din ultimele conferinte ecologice, s-a avansat ipoteza unor razboaie, intr-un viitor nu prea indeparatat, pentru obtinerea apei potabile.
Acest peisaj funebru si nenorocit este opera acelei specii de insi care si-au ras de noi, bietii oameni care de atatia ani ii tot avertizam, acuzandu-ne ca avertismentele noastre sunt nascociri tipice pentru scriitori si poeti fantezisti.
Dupa aceasta inversiune semantica a limbilor lumii, epitetul de "realisti" se refera la acei indivizi care se caracterizeaza prin distrugerea oricarui fel de realitate, de la natura cea mai pura, pana in sufletele oamenilor si copiilor."
"In piata din fata garii, am stat sa privesc un baiat. Si am admirat inca o data cum, in copilarie, timpul trecea incet, ca si cum ar fi fost incremenit. Un infinit se intinde intre Boboteaza care a trecut si cea care va veni, iar anivesarile copiilor se succeda dupa atatea intamplari sau vise, incat urmatorul pare la fel de departe pentru ei ca batranetea insasi.
Aceasta oaza linistita face din copilarie perioada cea mai fertila si mai vulnerabila; copii impartasesc seninatatea copacilor si fecunditatea pamantului. Traiesc un timp care nu se mai sfarseste: cat mai este pana vine Craciunul? Cat mai e pana la ziua mea? Pentru ei trecutul nu exista, iar viitorul este invizibil. Si atunci, fiecare zi este eterna."
- Ernesto Sabato - Inainte de tacere

Pentru cei care mai vor, click aici pentru cateva pagini din carte:

  • Ernesto Sabato - Inainte de tacere (fragmente)


  • ---




    Ce influenta au avut cuvintele autorului asupra ta?
    Niciuna.
    M-au intristat profund. Cat de adevarat...
    Ma bucur ca am fost simtit de autor, are dreptate!
    E prea critic, prea negru. Eu nu sunt asa cum spune el.
    As vrea sa-i scriu, sa-i marturisesc...
    Cu o parte sunt de acord, dar restul e exagerat.
    Alt raspuns
    Free polls from Pollhost.com

    1 comment:

    Anonymous said...

    "Ora 25" de C. Virgil Gheorghiu

    “Sclavul tehnic este servitorul care ne face zilnic mii de servicii. El ne impinge automobilul, ne aprinde lumina, ne toarna apa pe maini cand ne spalam, ne face masaje, ne spune lucruri care sa ne amuze cand intoarcem butonul aparatului de radio, face sosele, taie muntii…”

    “Sclavul tehnic s-a dovedit mai ordonat si mai putin costisitor decat sclavul uman. Inlocuirea unuia cu celalalt s-a facut vertiginos, incepand cu galerele. Acum navele sunt impinse pe mare nu de sclavii umani, ci de cei tehnici. Seara, omul bogat – care-si poate permite sa aibe sclavi – nu mai bate din palme, cum facea omologul lui din Atena sau din Roma, ca sa vina sclavele cu lumanarile aprinse, ci apasa pe butonul de langa el, si sclavii tehnici ii fac lumina. Sclavul tehnic face focul si incalzeste apartamentul, incalzeste apa la baie, deschide ferestrele, face vant cu evantaiul. El are avantajul – asupra colegului lui uman – ca e mai bine dresat, nu se aude si nu se vede: nu apare decat atunci cand e invitat. Iti aduce scrisoarea de dragoste intr-o secunda, si chiar vocea ti-o duce pana la urechea iubitei. Sclavii tehnici sunt servitorii perfecti. Fac agricultura, razboi, politie, politica, administratie. Toate activitatile omenesti au fost invatate si sunt practicate de sclavii tehnici. Fac calcule in birouri, picteaza, canta, danseaza, zboara in vazduh, coboara sub apa. Sclavul tehnic este utilizat pentru unctia de calau si-I executa pe ondamnatii la moarte, vindeca bolile in spitale, alaturi de medii, il asista pe preot la oficierea serviciului divin.”

    “O societate in care exista zeci de miliarde de sclavi si numai doua miliarde de oameni – chiar daca oamenii guverneaza – va avea caracteristicile majoritatii proletare. […] Orice patron trebuie sa invete ceva din limba si obiceiurile angajatilor sai, ca sa le poata comanda. Ocupantul, cand este in inferioritate numerica, adopta aproape intotdeauna limba si obiceiurile poporului invins – din comoditate sau din interese practice -, cu toate ca el stapaneste.

    Asa se intampla si in societatea noastra, desi nu ne convine sa recunoastem.

    Invatam legile si limbajul sclaviolor nostri – in consecinta, ale sclavilor tehnici – ca sa-i conducem mai bine. Totodata, renuntam pe nesimtite la calitatile si la legile noastre omenesti. Ne dezumanizam, adoptand modul de viata al sclavilor tehnici. Primul simptom al dezumanizarii omului este subevaluarea lui. Omul se apreciaza pe el insusi si pe semenii lui dupa criterii tehnice, ca element inlocuibil. Societatea contemporana, care cuprinde un omla fiecare doua sau trei duzini de sclavi tehnici, trebuie sa fie organizata, ca sa functioneze, dupa legile tehnice. Nu mai e o societate creata suta la suta dupa neesitatile naturii umane, ci una ridicata pe necesitatile tehnicii. De aici incepe drama.

    Oamenii se trezesc obligati sa traiasca si sa se comporte dupa legile straine celor umane. Cine nu respecta legile masinii – devenite legi ale societatii – este sanctionat. Omul, care traieste in minoritate, devine cu timpul o minoritate proletara. El este exclus din societatea careia ii apartine, dar in care nu se mai poate integra, fiindca nu ii permite conditia umana. De aici rezulta un sentiment de inferioritate si dorinta de a imita masina, de a se lepada de caracterul lui de fiinta umana, care il tin departe de centrul activitatii sociale. Dezumanizarea continua sub diferite forme: renuntarea la sentimente, reducerea relatiilor sociale la ceva categoric, precis si automat, cum sunt relatiile intre piesele unei masini. Ritmul si limbajul sclavului tehnic este imitat in relatiile sociale, in administratie, in arte – pictura, literatura, dans. Oamenii devin papagalii sclavilor tehnici. In clipa asta suntem insa de-abia la inceputul dramei.”

    “Ciocnirea dintre cele doua realitati – tehnica si umana – s-a produs. Sclavii tehnici vor castiga lupta. Se vor emanipa si vor deveni cetateni ai soietatii noastre. Oamenii vor ajunge proletarii unei societati organizate dupa cerintele si natura majoritatii cetatenilor ei, adica a cetatenilor tehnici.”