[New story] "Cine sunt eu?" - Chapter ten

Intamplator un numar foarte potrivit pentru capitol.

In viata ta zilnica, nu te-ai ofticat vreodata ca va trebui sa muncesti pentru ceva ce nu urmaresti, neaparat? Chiar daca, sa zicem, pasiunea ta e fotografia, sau sportul, sau orice altceva, nu ti-ai dori ca ceea ce faci sa aduca un bine, cel pe care-l vrei, tie si altora?

[Atat din experienta proprie, cat si din a altora, am ajuns la concluzia ca fericirea nu se poate de unul singur (sau, daca se poate, atunci aduce a nebunie). Trebuie sa ai un scop, un obiectiv, pe care-l urmaresti, si care-ti aduce o senzatie de bucurie, implinire, etc.]

M-am nascut, ca si toti ceilalti, intr-o societate deja formata. Dar pe mine nu ma intreaba nimeni, atunci cand sunt in stare sa constientizez realitatea, daca sunt de acord cu ea. Se considera ca aceasta societate este cea corecta, in prezent, si astfel suntem obligati sa ne supunem regulilor.
Desigur, lucrurile au fost si mai rele, in sensul acestor libertati de alegere, dar nici democratia nu ia in considerare acest lucru. Rezumata, ea presupune ca un singur individ este egal cu zero, iar indivizii majoritati sunt totul, in ceea ce priveste o decizie, opinie, etc. Astfel, tot ceea ce pot face eu, ca fiinta umana, pentru a-mi accepta lumea si soarta asa cum sunt ele, date odata cu nasterea mea, este sa-mi exprim pozitia, sa-mi caut acordul cu lumea si sa-mi completez conceptia de viata si opiniile pe baza lumii in care traiesc. Sigur ca sunt anumite compromisuri, dar, in general, lucrurile decurg pana la o acceptare a societatii, si invers. Ceea ce-mi doresc sa fiu, si sa realizez, este intotdeauna o cale de mijloc intre cine sunt eu si cine este societatea. Sa gasesti ceea ce vrei sa faci in viata, (de exemplu sa fii mecanic de tren) nu este, in conceptia mea, suficient pentru a-ti justifica actiunea. Dorinta simpla, pasiunea pentru ceva anume, nu reprezinta argumentul suficient pentru a realiza ceva toata viata. Implinirea profesionala trebuie sa contina si scopul muncii tale. Astfel, daca iti spui ca faci ceva doar pentru ca iti place, e gresit. Telul trebuie sa includa si senzatia ca faci ceva bine, ca munca ta aduce roade, ca nu esti inutil. Asta, daca ai pretentii de la tine, bineinteles. Sunt si oameni care se multumesc cu efortul, pasiunea si banii. Dar, pentru cei care sunt in stare, viata presupune mult mai mult.

Multi oameni se gandesc "De ce atata munca, daca eu nu vreau asta?" "Daca as trai singur ar trebui sa muncesc mai putin, nu cat lucrez acum pentru atatia alti oameni!", dar nu este asa! De fapt, daca ai trai singur, sau doar cu familia, ar trebui sa muncesti mult mai mult ca sa ai fie si a zece mia parte din ceea ce ai acum. Deci nu te gandi ca societatea iti datoreaza ceva.
Pentru o atitudine pozitiva, gandeste-te ce poti aduce tu in plus comunitatii din care faci parte. Gandeste-te la ce nivel doresti sa lucrezi, cator oameni vrei sa le impartasesti opiniile tale, cati sa se bucure de gandirea ta si capacitatile tale. Daca nu constientizezi ca ceea ce faci trebuie sa fie important pentru tine, in primul rand, si pentru cei care doresti sa faca parte din asta, in al doilea rand, atunci esti un instrument, de care ceilalti se folosesc. Iar instrumentele sunt facute sa gandeasca numai anumite lucruri.

Cu siguranta ca multi uram anumite parti din realitatea politico-sociala a timpurilor noastre. Pentru cei care pot, consolidati-va o opinie si incercati sa o intariti, sa o impartasiti, sa discutati pro si contra-urile. Pentru toti, de ce realitatea este asa? Cum ati vrea sa fie? E corect, e echitabil asa cum ati vrea? Adunati cat mai multa experienta si intelegeti...

Eu sunt o persoana care doreste sa scrie ceva revolutionar si, simultan, cu aceasta ocazie sa cunosc si sa inteleg omul (ca sine, ca filozofie si viata, dorinte, etc.) <- Intr-o fraza atat de simpla, pare o banalitate, dar, in esenta, eu chiar umaresc sa fac acest lucru: sa inteleg si sa caut. Nu stiu ce opera va rezulta, dar stiu ca trebuie sa ridice intrebari in omul ca individ, sa-i trezeasca principiile morale si sa-i aduca un picior in realitate, si, in acelasi timp, sa fie cat mai generala, cat mai accesibila tuturor categoriilor de oameni. Cum deocamdata imi este peste putinta sa realizez asa ceva, dorinta ramane in dezvoltare. Pe langa asta, ma pasioneaza stiinta. De asemenea, imi doresc ca ceea ce voi lucra, in acest domeniu, sa nu-mi aduca doar satisfactia de a cunoaste si intelege lumea, ci si utilitate in lumea in care traim. Aici intervine o alta discutie...

Nu stiu cati au observat, dar discutia asupra stiintei, tehnologiei, se face pur material. Animalic, daca vrei. Asadar, problema morala a inventiilor, repercursiunile si corectitudinea lor, nu se prea iau in calcul. Intreaga viata a omului se rezuma in o serie de evenimente necesare, impuse de societate, si nediscutate ca principiu. Spre exemplu, se urmareste construirea de blocuri cat mai mari, sa incapa cat mai multi oameni pe planeta. Dar nu trebuie sa fie cat mai multi oameni! In primul si primul rand, trebuie sa ne respectam unii pe altii. Trebuie sa existe anumite limite ale libertatii, n-ai ce-i face! Nu poate face fiecare douazeci de copii, sa ne tot inmultim: ajungem sa sugem planeta de tot ce are, si este gresit. Nu suntem singurele vietuitare de pe ea, si nu suntem stapani peste viata in general, a universului.
Alaturi de asta, sunt multe altele. Pe scurt, se discuta prea mult problema efectelor superficiale si mai putin cea a efectelor indelungate, si profunde.

Cu toate acestea, eu imi doresc sa lucrez in stiinta pentru ca imi ofera o privire asupra realitatii, o capacitate de a ma descurca cu ea si o intelegere a intregului mediu inconjurator. De asemenea, ne poate ajuta in rezolvarea problemelor (mai ales ale mediului) pe care, pana la urma, tot oamenii le-au facut, prin stiinta. Joaca, distractia, pasiunea si placerea, nu sunt baza vietii si, cu toate ca toti urmarim sa fim fericiti, adevarata fericire nu vine pentru omul de unul singur. Cum au demonstrat atatia inaintea noastra, omul este o fiinta sociala: el nu poate exista de unul singur si sa fie fericit. Fericirea in sine este dependenta si de cel putin o a doua persoana. Orice alt tip de fericire este trecator. Oricat de mare este realizarea, tot ceea ce omul a inventat nu poate fi o implinire veridica, ci cel mult o iluzie.

Orice iti doresti sa faci poate fi util celor din jur, asa ca nu-ti formula scuza "dar ce sa fac, pasiunea mea nu e folositoare". Rezultatul practic, teoretic sau estetic al unei munci este utilitatea. Si acea utilitate trebuie sa faca parte din dorintele si multumirile tale, chiar si pentru o munca obisnuita, aparent neimportanta, de mecanic de tren, sau sofer de taxi, etc. Sigur, in primul rand trebuie sa-ti placa ceea ce faci, si in al doilea rand sa poti trai facand asta. In al treilea, trebuie sa simti ca efectele muncii tale inseamna o realizare, pentru tine.

Cine sunt eu? Eu sunt un om care cauta intelegere, cunoastere, iubire si toleranta, atat in mine cat si in ceilalti. Imi doresc ca ceea ce voi face in viata sa fie legat de stiinta, practica si filozofie; sa am parte de confruntari cu alti oameni si de experienta cu informatia. Poate par contradictorii cele trei, dar se inteleg foarte bine impreuna! Ca orice alta persoana, am nevoie de iubire, atentie si implinire. Eu iubesc fiinta umana, ca intreg, si admir functionarea ei. Incerc sa o inteleg si sa fiu cat mai aproape de orice suflet, si asta e foarte greu. Realitatea este departe de perfecta, dar exista, inca!, coltisoare din ea in care totul functioneaza asa cum trebuie. Speranta nu mi-o pierd, si cred ca voi reusi sa-mi duc pana la capat macar unul din visele mele...

M-am intrebat cum e cu banii. Trebuie neaparat sa existe? Eu privesc banii ca pe un mod de control. Pentru ca oamenii au feluri egoiste de a-si satisface dorintele, trebuie luata o masura de interzicere. Acestia sunt banii. Ai dreptul la ceva in schimbul altcuiva... Faptul ca sunt insuficienti si pentru strictul necesar e o greseala in mai multe state, dar, in principiu, asta este justificare existentei lui.

Acum, cand sunt in procesul de crestere, realizez ca viata de adult inseamna un dar in plus: darul de a fi deschis catre totul. Ceea ce nu putem face cand suntem copii, este sa renuntam la lucrurile de care suntem atasati, la opiniile noastre; pe scurt, suntem foarte ofticati cand cineva sau ceva nu ne e pe plac. Ca adult, in schimb, pot incerca sa adopt o atitudine deschisa catre orice opinie, pot sa realizez ca ceea ce conteaza viata este, in primul rand, prezenta celorlalti, si ca interiorizarea sau incapatanarea nu sunt obligatorii ca parte din mine. Starea de calm, pe care o promoveaza si religia buddhista, este cea mai benefica...

So, daca reusesc sa-mi continui evolutia, sper ca sa se bucure cat mai multi, si cu adevarat, de ceea ce voi reusi sa aduc, daca voi reusi ceva...

Despre viata... Care este sensul vietii? Studiile arata ca nu exista un sens anume, ca fiecare om trebuie sa gaseasca un sens si sa-l atribuie propriei sale vieti - End of Chapter ten