Nimic nou sub soare...

As I've been trying to say, I've started to post some things on another site (a couple of weeks ago actually): http://gewissen.wordpress.com
[RO] To address my Romanian readers, but not a last post:

Dragi cititori, cei care ati mai ramas in viata pe blogul meu anyways... Nu inchid blogul, nu am de ce. Doar m-am hotarat sa incep ceva mai... organizat, si dupa ceva experienta la bloguit m-am saturat sa tot schimb template-ul in incercarea de a gasi o imagine mai personala si calda a sitului. Oricum am schimbat-o mi s-a spus (si de cele mai multe ori am fost de acord) ca a devenit mai putin personala, mai rece. Asa ca scriu... in mai multe parti...

Azi a fost o zi in care am dat la o parte panza de sentimente, frustrari, si tensiune care s-a asternut de-a lungul lunilor mele Americane, si am vazut ceva mai mult din mine. Gauri, mici sau mari. Determinarea cu care am venit aici sa fac din lumea asta lumea mea si sa nu ma schimbe ea pe mine. Pare-mi-se (un cuvant special pt mine ce mai) ca am crescut putin. Am avut vise multe inainte sa vin, dar stiti ce? Am crescut. Si eu, si visele. Si visele nu erau doar ale mele. Si nici nu sunt. Sunt ale noastre... Nu am renuntat sa lupt, dar am invatat inca lucruri noi despre ce inseamna 'a lupta'. Viata mea imi cere mult mai multa maturitate decat credeam (ce surpriza). Multe din cele ce credeam ca sunt 'acceptabile' sau 'trecatoare' s-au dovedit a fi gresite, si nu doar pentru ca s-a schimbat locul unde ma aflu. Nu, chiar erau gresite. Trebuia sa vad asta. Azi, consemnez: cresc. Poate ce v-as ura eu voua daca ati spune acelasi lucru: nu uita sa pastrezi copilul din tine acolo unde el chiar era la locul lui...
Da, copilul vreau sa ramana in viata. Poate de asta tin la mine. Altfel, sunt doar un oarecare. Prin el am si realizat ca sunt in stare sa ma comport, in sfarsit, nu numai la modul "da-mi aia, vreau aia, nu vreau sa accept aia". Acum accept. Invat. Traiesc. Cresc.
Suntem liberi... si sunt momente cand cred ca pot vedea dincolo de toate pretextele, pot vedea... in realitatea mea. Si nu numai a mea... Dar ma vei recunoaste, voi fi acelasi din prima clipa, si mai mult. Nu te voi striga. Am invatat. Am acceptat.
Accept. Invat. Traiesc. Cresc. Cresc.

Si oare cui ii pasa de toate astea? Nu conteaza. Consemnez... pentru mine macar. Cu pasi mici, incet-incet... cu optimism sau nu... dar trebuie sa supravietuim, nu? Fiecare dintre noi. Oricat mi-as dori uneori sa pot face orice... Poate intr-o zi chiar o sa fac ceva pentru lumea asta. Pentru ceilalti... caci eu singur nu contez. Dar cresc. Cresc. Si invat. Accept. Traiesc... Pentru cine stie piesa de teatru, "Si fluturii sunt liberi"... vreau sa zbor si sa zambesc cu toata fiinta... Te salut, realitate! Bine-ai venit!