Evident ca pare clar.

Sunt prea multe de spus, si oare cate n-au mai fost spuse?
Permite-mi sa fiu original... (dar pot?)

Deschid geamul in fiecare dimineata. Camera e aceeasi, dar ceva e diferit... m-am trezit in mijlocul povestii. Uneori, parca imi povestesc viata mea la persoana a treia. Hmm. Dar cum? De ce?

1- Esti fericit?
2- Nu... nu sunt.
1- Deci esti nefericit?
2- Nici asta n-as putea sa spun.
1- Atunci ce ai?
2- Nevoie de o pauza.
1- De?
2- O pauza de respiratie. Stii, pana la urma nu am coborat. Nu m-am incalcat pe mine, sau cel putin nu inca. Si, totusi...
1- Da. Neliniste, suparare, nesomn...
2- Incepe scoala pentru unii...
1- Si pentru altii a inceput demult.
2- Da. Neliniste, suparare, nesomn...
1- Nu pari prea optimist. Esti?
2- Da, sunt foarte optimist.
1- Si unde te indrepti?
2- Hmm. Greu de spus. Dar stiu ce vreau. Sunt o persoana hotarata.
1- Si?
2- Si care-si poarta singura de grija. Nu astept de la nimeni nimic. De ce? Numai dezamagiri. Suferinta. Gauri, gauri, gauri... si acum... sunt liber. Si sunt cu mine. Am eu grija de mine, ca si pana acum de fapt.
1- Si esti suparat?
2- Da. Tot timpul.
1- De ce?
2- De fraier. Asa se intampla cand astepti de la ceilalti.

Care sunt eu? Niciunul. Nu... de ce? Radical diferit! 1 nici nu exista. 1 e imagine fidela a unui psihiatru absent. Ce ar zice 1 despre 2? 2, evadeaza! Fugi! Ti-o ia viata inainte, trece pe langa tine, si nici macar nu recunosti ca te afunzi. Dar esti optimist, pentru ce? Ti se promite ceva? Te arunci, de ce? Te arunci intr-o parte dupa ce te-ai retras din alta. Controleaza-te! Esti doar un copil. Esti mai mic si decat Paul, ia uite!

Ah! Cat de enervant! De ce? Totul e enervant atunci cand e pe dos. Suparare, neliniste, nesomn... e recursiv, cine stie cand se va opri? Incredere, ce-i aia? Dar uite, fara incredere nu poti schimba nimic. Ai nevoie de zile in care sa speri, zile in care sa te umpli de putere si sa dormi. Sa visezi liber si sa nu te trezesti intr-un cosmar. Sa nu te prefaci, sa expui ceea ce esti. Zile libere, zile... existentiale! Cand vor veni ele, vor veni si regretele. Pentru ca pana atunci ai fost amorf, ai fost pierdut in suparare, neliniste, nesomn. Te-ai invartit in jurul cozii. N-ai invatat. Te-ai certat cu toti. Asa se-ntampla... ne trezim, privim inapoi, si observam ce a trecut. Pacat. Dar fiecare zi e un nou inceput. Si cum in fiecare ora e un loc pe planeta unde incepe o noua zi, un nou inceput are loc mult mai des decat ne-am imagina noi!

Nu te preseaza nimeni. Acorda-ti zile... iarta-te pe tine. Inca n-ai facut nimic, e usor sa te ierti. Si, chiar daca ai facut, tot cu acest pas incepe. Altfel te gandesti la tine cu senzatia ca te gandesti la altii. Egoismul mascat. E groaznic. Nu numai ca nu treci peste, dar te intorci inapoi. Te intorci la ceea ce erai inainte sa fii ce erai inainte. Intelegi? Inainte...
Da, recursiv. Si cine erai inainte? In ce credeai inainte? Iti mai aduci aminte, macar?
Te afunzi si ai senzatia ca de fapt razbesti la suprafata. Cat de ironic. Cat de perfida e realitatea cu tine. Si ceilalti, cati oameni iti duc grija! Si lipsa! Dar nu mai vezi, esti undeva, adanc... Nici pe mine nu ma vezi, nici macar aceste cuvinte, si nu ma auzi. Orice iti confirma gandurile, banuielile acum. Nimic nu te mai atinge. Dar...

Sigur ca inseamna ceva. Totul inseamna ceva. Viitorul e cel care vrem sa insemne, si trecutul e cel de care fugim atunci cand vrem asta mai mult ca oricand. Ptiu! Pazeste-te de evadatorul de trecut. Cel care a inteles. Si a mers mai departe... sarind peste podul cazut. De ce, de ce n-ai construit podul? Acum ai o gaura. Dar poti macar sa nu maresti acea gaura... Ai grija de tine.